Lumea Trifoi

Motivație

Pentru noi, este evident că sistemul economic actual dă semne de prăbușire, prin multiple crize ecologice și sociale care îi afectează întâi pe cei mai vulnerabili. 

Totuși, încă mai credem că putem planifica un colaps mai just, adoptând principiile descreșterii și ajungând să trăim similar filozofiei indigene sud-americane buen vivir. 

Vem să contribuim la această tranziție spre un alt viitor posibil, așa că am pus bazele proiectului Lumea Trifoi.

Misiune

În Lumea Trifoi, deprindem abilitățile necesare pentru o societate post-creștere, în care bunăstarea oamenilor, a tuturor viețuitoarelor și a naturii este mai presus de profit. 

Prin activități de formare și experiențe care ne dezvoltă spiritul echității, capacitatea de colaborare și grija pentru echilibrul ecologic, dobândim reziliență în fața provocărilor socio-ecologice generate de sistemul economic actual, centrat pe creștere infinită pe o planetă cu resurse finite.

Valori

Operăm tihnit, într-un fel care ne hrănește, respectând valorile din Lumea Trifoi: Ecosofie. Echitate. Colaborare. Reziliență.

 

Ecosofie

Admitem că omul este parte a naturii, nu stăpânul ei. Prin practicile din Lumea Trifoi, contribuim la obținerea echilibrului ecologic.

Echitate

Milităm pentru justiție socială și ecologică. În Lumea Trifoi, asigurăm un spațiu incluziv și sigur, lipsit de orice formă de discriminare și hărțuire.

Colaborare

Credem că doar prin colaborare putem schimba societatea alienantă actuală. În Lumea Trifoi, explorăm beneficiile și provocările colectivității.

Reziliență

Recunoaștem rolul rezilienței în fața crizelor prezente și viitoare. În Lumea Trifoi, dezvoltăm capacitatea de adaptare, cultivând diversitatea, redundanța și conexiunea.

Activități

Lista propusă în continuare reprezintă doar o primă trecere în revistă a activităților pe care le vedem posibile. Aceasta va fi completă și adaptată în urma unor sesiuni de consultare a persoanelor potențial interesate.

Ateliere pentru deprinderea de abilități practice (hard skills): construcții naturale, low tech, permacultură, foraging, conservare alimente, gătit vegan, compostare, îngrijire, meșteșuguri.

Ateliere pentru deprinderea de abilități sociale, colaborative (soft skills): luarea deciziilor, dinamici de putere și privilegii, reglare emoțională, gestionarea conflictelor, colaborare.

Evenimente scurte sau de mai multe zile: întâlniri conviviale, catering în diverse locații, prânz tematic, vizionări de filme, discuții și dezbateri, festival, proiecte internaționale.

Impact

Întrucât proiectul este abia la început, impactul este unul limitat la un eveniment deja desfășurat în Timișoara și București: o vizionare a filmului Outgrow the system, urmată de discuții pe tema modelelor economice alternative capitalismului. La fiecare eveniment, au participant în jur de 20 de persoane, dar interesul pentru tema a fost unul ridicat.

Evenimentul, în imagini