Cotroceni, cartier circular

Motivație

Știm că cel mai rapid impact pe care îl putem avea este dacă schimbăm ceva în propriile obiceiuri sau în practicile din apropierea noastră, din zona în care locuim. Întrucât una din preocupările de bază ale asociației este economia circulară și consumul sustenabil, am decis să luăm în propriile mâini problematica deșeurilor din Cotroceni, sector 5.

Misiune

Prin proiectul Cotroceni, cartier circular, desfășurat în perioada 2020-2021, ne-am dorit să încurajăm practici prin care locuitorii și afacerile din comunitate să prevină generarea de deșeuri și să reutilizeze bunuri și materiale în sistem circular.

Activități

Proiectul a avut mai multe componente, dintre care unele au fost continuate și dezvoltate chiar și după finalizarea finanțării:

  1. un spațiu de compost comunitar, proiect continuat ulterior prin Academia de Compost
  2. un târg vegan zero waste, care s-a transformat într-un mini-festival, continuat și în 2023 (Trifoi Fest)
  3. evenimente de schimb de obiecte și de reparații, precum și ateliere de upcycling pentru copii
  4. o bibliotecă de lucruri care să ne permită folosirea la comun a unor obiecte, instrumente și ustensile de care avem nevoie rar (platforma a fost creată, dar are nevoie de lansare și revitalizare)
  5. realizarea unui ghid de reducerea a deșeurilor pentru afacerile din cartier
  6. inițierea unor discuții cu Primăria Sectorului 5, pentru îmbunătățirea managementului deșeurilor prin integrarea principiilor adoptate de Municipalitățile din rețeaua Zero Waste Romania (fără rezultate)

Impact

Cotroceni, cartier circular a avut 19 voluntari, în jur de 1370 de beneficiari direcți și peste 10.000 de beneficiari indirecți. Prin intermediul lui, am reușit să punem bazele a două proiecte care se continuă în prezent: Academia de Compost, respectiv Lumea Trifoi. În viitor, intenționăm să reactivăm și biblioteca de lucruri.

Colaborări

Proiectul a beneficiat de o finanțare prin programul Inclusiv în cartier, inițiat de Fundația Comunitară București și finanțat de Banca Transilvania

Evenimentul, în imagini